Am vrut să știu cum ești și de ce nu dormeai la ora aia târzie, când până și stele dormeau.
Am vrut să îmi ofer încă o dată bucuria de a conversa cu omul complex, care m-a făcut să iubesc.
Am vrut să îți demonstrez, încă o dată, că în ciuda timpului nemilos care și-a lăsat amprenta pe mințile și inimile noastre, eu n-am încetat nici măcar o secundă să te văd ca pe o iubire absolută.
Am vrut să-ți reamintesc că poți avea încredere în mine indiferent de anotimp, an sau veac.
Am vrut să-ți scriu...
Dar ceva m-a oprit !
Ceva din mine urla, și atunci mi-am dat seama că a venit momentul să trec peste.
Peste toată harababura care cuprinde numele și amintirile noatre.
Atunci am înțeles că nu avea nici un rost să-ți tulbur liniștea cu mesajul meu, rătăcit, printre miile de notificări de la ea, sau de la altele.
Dar ce mă fac data viitoare ?
Dacă data viitoare voi vrea să te sun ?
Dacă nimeni și nimic nu mă va opri ?
Vei răspunde ?
